articol blog TVA

Procedura de rambursare TVA in 2010          

Data: 10 Dec 2009, postat in categoria: TVA de catre GABI

Rambursarea TVA se va face dupa o noua procedura incepand cu februarie 2010

Ministerul Finantelor Publice a introdus o noua procedura de rambursare a TVA catre societatile stabilite in Romania si inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. Astfel, Ordinul nr. 1857/2007 pentru aprobarea metodologiei cu privire la solutionarea deconturilor cu sume negative de TVA, cu optiune de rambursare a fost inlocuit de Ordinul Ministrului finantelor Publice nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de solutionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare. Acesta din urma a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 131/2010.

Recuperarea sumelor mai mici sau egale cu 10.000 RON

Vestea buna este ca societatile care depun deconturi de TVA cu optiune de rambursare pentru o suma mai mica sau egala cu 10.000 RON nu vor mai fi supuse unui control fiscal anticipat. Mai concret, deconturile cu sume negative intre 5.000 si 10.000 RON cu optiune de rambursare sunt considerate ca avand risc fiscal mic. Asadar, pentru acestea, restituirea TVA este acordata automat prin emiterea Deciziei de rambursare, fara a se mai efectua controlul fiscal anticipat.

Totusi, este bine sa aveti in vedere faptul ca, potrivit prevederilor Codului de Procedura Fiscala, aceasta decizie de rambursare este emisa sub rezerva verificarii ulterioare. Cu alte cuvinte, chiar daca v-a fost restituita valoarea TVA solicitata la rambursare in conditiile descrise anterior, autoritatile fiscale au dreptul de a reveni asupra deciziei de rambursare pana la implinirea termenului de prescriptie, sau ca urmare a inspectiei fiscale efectuate in cadrul termenului de prescriptie.

Rambursarea TVA catre contribuabilii mijlocii si mari

Asa cum se stie deja, contribuabilii mari si cei mijlocii beneficiaza de rambursare de TVA cu control ulterior, daca acestia nu se incadreaza in categoria de risc fiscal mare, conform indicatorului SIN. Totusi, conform noii proceduri de rambursare a TVA introdusa prin Ordinul 263/2010, pentru deconturile de TVA cu optiune de rambursare depuse de acei mari contribuabili ce sunt considerati ca avand risc fiscal mare, acestia pot depune scrisori de garantie bancara emise de institutii de credit autorizate de Banca Nationala a Romaniei. In acest caz, deconturile vor fi incadrate in categoria celor ce prezinta risc fiscal mic si se solutioneaza cu inspectie fiscala ulterioara.

Contribuabilii mari si mijlocii sunt considerati ca prezentand risc fiscal mare daca desfasoara activitati din urmatoarele domenii:

  • - Comert cu ridicata al cerealelor, semintelor, furajelor si tutunului neprelucrat (cod CAEN 4621)
  • - Comert cu ridicata al fructelor si legumelor (cod CAEN 4631)
  • - Comert cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi si gazosi si al produselor derivate (cod CAEN 4671)
  • - Comert cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructie si echipamentelor sanitare (cod CAEN 4673)
  • - Comert cu ridicata al deseurilor si resturilor (cod CAEN 4677)

Regimul special pentru exportatori

De asemenea, daca societatea dumneavoastra nu este considerata a fi contribuabil mjlociu sau contribuabil mare insa intra in categoria exportatorilor, atunci se va aplica regimul special de rambursare, iar restituirea TVA se acorda cu inspectie fiscala ulterioara, cu exceptia cazurilor cu risc fiscal mare.

Pe scurt, intra in aceasta categorie societatile inregistrate in scopuri de TVA care :

  • - au depus, in ultimele 12 luni, toate declaratiile fiscale, precum si declaratiile informative 390(VIES) „Declaratia recapitulativa privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare” si 394 „Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national” pentru care persoanele impozabile aveau obligatia transmiterii catre organul fiscal
  • - au desfasurat in anul anterior activitati de export, in nume propriu sau in comision si/sau livrari intracomunitare de bunuri scutite de TVA, in procent de minim 75% din rulajul debitor al contului clienti (411), dar nu mai putin de echivalentul in lei a 1.000.000 euro, calculat pe baza cursului valutar de schimb comunicat de BNR, valabil la data de 31 decembrie a anului precedent celui in care se aplica regimul special. Conditia privind desfasurarea de activitati de export si/sau livrari intracomunitare de bunuri scutite de TVA, in procent de minim 75% din rulajul debitor al contului de clienti (4111) trebuie indeplinita pana la data depunerii cererii pentru aprobarea regimului special
  • - activitatea de export nu se desfasoara in domeniile:
    •   >   Comert cu ridicata al cerealelor, semintelor, furajelor si tutunului neprelucrat (cod CAEN 4621)
    •   >   Comert cu ridicata al fructelor si legumelor (cod CAEN 4631)
    •   >   Comert cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi si gazosi si al produselor derivate (cod CAEN 4671)
    •   >   Comert cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructie si echipamentelor sanitare (cod CAEN 4673)
    •   >   Comert cu ridicata al deseurilor si resturilor (cod CAEN 4677)
  • - contribuabilul respectiv nu are fapte, de natura infractiunilor, inscrise in cazierul fiscal
  • - pentru contribuabilul respectiv nu a fost deschisa procedura de insolventa sau nu a fost declansata procedura de lichidare voluntara

Dupa intrarea in vigoare a acestei proceduri, toti exportatorii care se califica pentru regimul special de rambursare vor depune o cerere prin care vor solicita aplicarea acestui regim. Ulterior va fi emisa de catre autoritatile fiscale o decizie de aplicare a regimului special de rambursare a taxei pe valoarea adaugata, care va fi comunicata si exportatorului.

Atentie insa, regimul special inceteaza in cazul in care:

  • - din analiza evidentelor fiscale sau in urma inspectiei fiscale efectuate se constata ca persoana impozabila nu mai indeplineste conditiile de mai sus
  • - ponderea sumelor neaprobate la rambursare ca urmare a inspectiei fiscale anticipate in totalul sumelor solicitate la rambursare prin decontul solutionat prin inspectie fiscala anticipata este mai mare de 6%

Alte noutati in procedura de rambursare a TVA

Societatile comerciale care nu au salariati nu mai sunt considerate ca avand risc fiscal mare.

Pentru contribuabilii declarati inactivi fiscal pe parcursul procedurii de rambursare, procedura de rambursare se incheie, iar sumele solicitate la rambursare se preiau in primul decont de TVA depus dupa reactivare.

Termen de aplicare

Aceasta procedura se va aplica incepand cu deconturile de TVA aferente lunii februarie 2010. Deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a acestui Ordin se solutioneaza potrivit procedurii in vigoare la data depunerii declaratiilor.

Cum aflu stadiul unei cereri de rambursare a TVA?

Daca ati depus deja un decont de TVA cu suma negativa cu optiune de rambursare (care practic constituie cererea de rambursare a TVA) si doriti sa aflati care este stadiul cererii dumneavoastra, ANAF a pus incepand cu anul 2009 la dispozitia tuturor contribuabililor aflati in aceasta situatie un serviciu de urmarire a stadiului cererilor de rambursare a TVA.

Afla cum sa rezolvi usor orice problema de TVA pentru servicii.

 

Persoanele interesate de acest articol au mai citit si: