articol blog TVA

Ce aduce nou Ordinul ANAF privind inregistrarea din oficiu in scopuri de TVA?

Data: 28 Mai 2010, postat in: TVA de catre GABI

In data de 5 mai 2010 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 1786/2010 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum si a modelului si continutului unor formulare (in continuare „Ordinul”) in Monitorul Oficial nr. 292/2010.

Ordinul reglementeaza situatiile si procedura prin care autoritatile fiscale pot emite o decizie de inregistrare sau anulare, din oficiu, a inregistrarii in scopuri de TVA. Astel, daca o persoana fizica sau juridica nu este inregistrata in scopuri de TVA, nu a solicitat inregistrarea in scopuri de TVA si indeplineste una din urmatoarele conditii:

  • - Inregistreaza o cifra de afaceri anuala mai mare decat echivalentul in lei a 35.000 Euro;
  • - Presteaza/primeste servicii intracomunitare, respectiv livraza/achizitioneaza bunuri intracomunitar, pentru un sediu fix din Romania;
  • - Realizeza operatiuni pe teritorul Romaniei, care dau drept de deducere a TVA, cu exceptia situatiei in care persoana obligata la plata taxei este beneficiarul;
  • - Efectueaza o achizitie intracomunitara de bunuri pentru care este obligata la plata TVA;
  • - Efectueaza o livrare de bunuri scutita de TVA

organul fiscal va notifica aceasta persoana in scopul inregistratii. Daca in urma notificarii contribuabilul nu se prezinta in termen de 5 zile la compartimentul de specialitate, se emite din oficiu decizia privind inregistarea sa in scopuri de TVA . Acesta decizie poate fi anulata in urma unei contestatii fundamentata pe documente din care sa rezulte ca inregistrarea, din oficiu a fost facuta pe baza unor date insuficiente.

In practica, neinregistrarea in scopuri de TVA poate duce la amenzi sau penalitati de intarziere pentru sumele datorate la bugetul statului.

Spre exemplu, daca o persoana fizica autorizata („PFA”), neinregistrata in scopuri de TVA a depasit incepand cu luna mai 2010 plafonul de 35.000 euro reprezentand cifra de afaceri.

Astfel, pentru valoarea TVA ce ar fi trebuit colectata de catre PFA, aferenta facturilor emise ulterior datei de la care aceasta trebuia sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA, se vor calcula majorari de intarziere, pentru neplata TVA colectata, astfel:

  • - 0,1% din valoarea obligatiilor fiscale pentru fiecare zi de intarziere, pana la data de 30.06.2010;
  • - Incepand cu data de 01.07.2010:
  • - 0,05% din valoarea obligatiilor fiscale pentru fiecare zi de intarziere, daca datoria se plateste in termen de 30 de zile;
  • - 0,05% pentru fiecare zi de intarziere plus 5% din valoarea obligatiilor fiscale, daca datoria se plateste in termen de 60 de zile;
  • - 0,05% pentru fiecare zi de intarziere plus 15% din valoarea obligatiilor fiscale, daca datoria se plateste in termen de peste 60 de zile.

De asemenea, sa presupunem ca o persoana juridica romana, neinregistrata in scopuri de TVA, realizeaza in luna iunie 2010 o achizitie intracomunitara de bunuri in valoare de 1.000.000 euro. Deoarece persoana nu este inregistrata in scopuri de TVA si nu intocmeste declaratia 390, va fi sanctionata cu o amenda reprezentand 2% din valoarea tranzactiei si astfel va plati suma de 20.000 euro.

Ordinul reglementeaza de asemenea si anularea din oficiu a inregistrarii in scopuri de TVA a pesoanelor impozabile care se afla intr-una din urmatoarele situatii:

  • - Persoana impozabila figureaza in lista contribuabililor inactivi;
  • - Persoana impozabila este in inactivitate temporara inscrisa la registrul comertului.

Data anularii, din oficiu, a inregistrarii in scopuri de TVA este data de intai a lunii urmatoare celei in care a fost declarata starea de inactivitate temporara, inscrisa in Registrul Comertului. Cu aceeasi data se anuleaza si certificatul de inregistrare in scopuri de TVA.

Nu in ultimul rand, Ordinul 1786/2010 face referire si la anularea inregistrarii in scopuri de TVA pentru achizitii intracomunitare a persoanelor impozabile, conform art. 153^1 din Codul Fiscal, cand persoana respectiva se inregistreaza in scopuri de TVA, conform art. 153, atunci cand este declarata inactiva fiscal sau este in inactivitate temporara inscrisa in Registrul Comertului

Anularea, din oficiu, a inregistrarii in scopuri de TVA pentru achizitii intracomunitare, conform art. 153^1 se aplica:

  • - ori de cate ori persoana impozabila inregistrata potrivit art. 153^1 se inregistreaza in scopuri de TVA conform art. 153 sau organul fiscal inregistreaza, din oficiu, respectiva persoana impozabila in scopuri de TVA, in conditiile art. 153;
  • - pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153^1, care sunt declarate inactive fiscal prin ordin al presedintelui ANAF;
  • - pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153^1, pentru care a fost inscrisa in registrul comertului mentiunea privind inactivitatea temporara.

Data anularii, din oficiu, a inregistrarii in scopuri de TVA, va fi:

  • - pentru achizitii intracomunitare, data inregistrarii in scopuri de TVA conform art. 153;
  • - pentru persoana impozabila declarata inactiva fiscal, data de intai a lunii urmatoare celei in care a intrat in vigoare ordinul presedintelui ANAF prin care contribuabilul a fost declarat inactiv;
  • - pentru persoana impozabila aflata in inactivitate temporara, data de intai a lunii urmatoare celei in care a fost declarata starea de inactivitate temporara, inscrisa in Registrul Comertului.

 

Persoanele interesate de acest articol au mai citit si: