stiri TVA

Modificari importante aduse Codului de Procedura fiscala

Data: 07 Mai 2010

In Monitorul Oficial nr. 278 din 28 aprilie 2010 a fost publicata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 39 din 2010 privind Codul de procedura fiscala.

Dintre cele mai importante modificari introduse prin OUG 39 mentionam:

  • - inspectorii fiscali au posibilitatea sa stabileasca obligatia fiscala prin utilizarea metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor sau cheltuielilor, atunci cand constata ca evidentele contabile si fiscale sau declaratiile contribuabilului nu reflecta situatia de fapt fiscala sau acestea nu le sunt puse la dispozitie
  • - majorarile de intarziere se inlocuiesc cu dobanzi si penalitati
  • Astfel, OUG 39/2010 pentru completarea si modificarea Codului de Procedura Fiscala prevede o reducere a dobanzilor de intarziere pentru creante bugetare de la 0,1% la 0,05%, pentru fiecare zi de intarziere, de doua ori mai mica fata de nivelul anterior, si nicio suma penalizatoare pentru primele 30 de zile de intarziere.

    Totusi, plata cu intarziere a obligatiilor fiscale se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere datorata pentru neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale principale. Nivelul penalitatii de intarziere se stabileste astfel:

    • - daca stingerea se realizeaza in primele 30 de zile de la scadenta, nu se datoreaza si nu se calculeaza penalitati de intarziere pentru obligatiile fiscale principale stinse;
    • - daca stingerea se realizeaza in urmatoarele 60 de zile, nivelul penalitatii de intarziere este de 5 % din obligatiile fiscale principale stinse;
    • - daca perioada de neachitare depaseste termenul de 90 de zile, penalitatea va ajunge la 15% din obligatiile fiscale principale stinse.

    Antentie insa, penalitatea de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor.

    In prezent, pentru neachitarea la termenul de scadenta a obligatiilor de plata fiscale, se datoreaza dupa acest termen majorari de intarziere in cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere, pana la data stingerii sumei datorate (36,5% pe an).

  • - O alta modificare adusa de OUG 39 este aceea ca ANAF nu va mai putea cesiona creante
  • - Nu in ultimul rand, Ordonanta de Urgenta mai prevede majorarea de la 1 milion lei la 5 milioane lei a plafonului creantelor fiscale contestate care delimiteaza competenta de solutionare a contestatiilor dintre directia de specialitate constituita la nivel central si structurile specializate constituite la nivelul directiilor teritoriale ale ANAF.